Tatăl ceresc (Luca 15:11-32)

Cel mai important lucru din viața unui credincios, al unei credincioase, este neîndoielnic relația cu divinitatea. Concepția despre Dumnezeu, modul în care-L privim, felul în care ne raportăm, cuvintele cu care I ne adresăm, numele cu care-L chemăm pe Dumnezeu sunt fundamentale.

Domnul Isus s-a adresat lui Dumnezeu de foarte multe ori folosind cuvântul „Tată”. „Te laud, Tată, Doamne al cerului și al pământului... ” (Matei 11:25); „Tată, a sosit ceasul! ... ” (Ioan 17:1): „Tată, iartă-i, căci nu știu ce fac!” (Luca 23:34)

Fiul lui Dumnezeu ne-a încurajat și pe noi să ne adresăm lui Dumnezeu numindu-L „Tată”. De pildă, în Rugăciunea Domnească suntem învățați să începem cu „Tatăl nostru care ești în ceruri... ”

Deși modul acesta familiar de adresare era cunoscut în Vechiul Testament, era puțin utilizat. Scriptura Noului Testament promovează ideea că Dumnezeu este într-un mod cât se poate de autentic Tată ceresc pentru cei credincioși.

Este îndreptățită o așa adresare? Prin ceea ce este și face, se califică Dumnezeu pentru a-L numi Tată? ... Să privim la însușirile și trăsăturile unui tată pământesc și le vom regăsi și la Cel ceresc.

1. UN TATĂ PROCREAZĂ. Prima însușire a unui tată este aceea de a da viață copiilor săi. Nu ești tată până nu ai fii și fice. Dumnezeu este Acela care dă viață tuturor lucrurilor. Prorocul Vechiului Testament întreabă: „Nu ne-a dat Unul singur, Dumnezeu, suflarea de viață și ne-a păstrat-o? ... ” (Maleahi 2:15) Noul Testament spune: „În El (Dumnezeu) avem viața, mișcarea și ființa” (Fapte 17:28) Domnul Dumnezeu este îndreptățit să fie privit și cinstit ca și Tată întrucât de la El avem viața fiecare. Cei credincioși sunt de două ori îndreptățiți să se adreseze în felul acesta, căci este scris: „... toți cei ce sunt călăuziți de Duhul lui Dumnezeu sunt fii ai lui Dumnezeu”. (Romani 8:14)

2. UN TATĂ OFERĂ O LOCUINȚĂ. Un tată responsabil îngrijește ca mai înainte de a aduce pe lume copii să facă rost de o locuință. Vedem că Dumnezeu tocmai lucrul acesta l-a făcut. Înainte de ai aduce la viață pe primii oameni Domnul Dumnezeu a întocmit pământul cu toate minunățiile de pe el. În Scriptură psalmiștii în mod deosebit Îl laudă pe Dumnezeu și creația Lui în versuri minunate. „Veniți să cântăm cu veselie Domnului și să strigăm de bucurie către Stânca mântuirii noastre. Să mergem înaintea Lui cu laude, să facem să răsune cântece în cinstea Lui! Căci Domnul este un Dumnezeu mare, este un împărat mare mai presus de toți dumnezeii. El ține în mână adâncimile pământului, și vârfurile munților sunt ale Lui. A Lui este marea, El a făcut-o, și mâinile Lui au întocmit uscatul: veniți să ne închinăm și să ne smerim, să ne plecăm genunchiul înaintea Domnului, Făcătorului nostru! Căci El este Dumnezeul nostru, și noi suntem poporul pășunii Lui, turma pe care o povățuiește mâna Lui… O! de ați asculta azi glasul Lui! -” (Ps. 95:1-7)

3. UN TATĂ ÎȘI HRĂNEȘTE CASA. Vulturul își întinde aripile în văzduh, scrutând întinderile nesfârșite de sub el în căutarea hranei pentru puii lui. O vulpe își părăsește vizuina cutreierând văile în speranța că se va putea întoarce măcar cu o mică gustare pentru gurile flămânde de acasă. Omul ară și seamănă cu nădejdea că cerul îi va fi binevoitor și va putea în final aduna hrana de care are nevoie familia lui... Peste toți însă este Mâna plină de grijă a Celui Prea Înalt. Psalmul 65 spune despre Dumnezeu: „Tu cercetezi pământul și-i dai belșug, îl umpli de bogății și de râuri dumnezeiești pline cu apă. Tu le dai grâu. Pe care iată cum îl faci să rodească: îi uzi brazdele, îi sfărâmi bulgării, îl înmoi cu ploaia și-i binecuvântezi răsadul. Încununezi anul cu bunătățile Tale, și pașii Tăi varsă belșugul. Câmpiile pustiului sunt adăpate, și dealurile sunt încinse cu veselie. Pășunile se acoperă de oi, și văile se îmbracă cu grâu: toate strigă de bucurie și cântă”. (Psalmul 65:9-13)

4. UN TATĂ ÎȘI OCROTEȘTE FAMILIA. În ciuda faptului că uneori lumea arată de parcă a scăpat de sub control, în ciuda faptului că uneori răul ne zdrobește grozav, Dumnezeu este în control și nu îngăduie să fim ispitiți peste puterile noastre. „Nu v-a ajuns nicio ispită care să nu fi fost potrivită cu puterea omenească. Și Dumnezeu, care este credincios, nu va îngădui să fiți ispitiți peste puterile voastre; ci, împreună cu ispita, a pregătit și mijlocul să ieșiți din ea, ca s-o puteți răbda”. (1Corinteni 10:13) Chiar dacă Dumnezeu nu face caz de asistența pe care ne-o oferă zilnic, realitate pe care mulți o disprețuiesc, ocrotirea divină este indispensabilă. În momente de luciditate am putea și noi spune ca și prorocul: „Dacă nu ne-ar fi lăsat Domnul Savaot o mică rămășiță, am fi ajuns ca Sodoma și ne-am fi asemănat cu Gomora”. (Isaia 1:9) Fără ocrotirea lui Dumnezeu viața pe pământ ar fi imposibilă. Domnul pune limite de manifestare răului și inspiră tot ce este pozitiv. Dumnezeu pedepsește numaidecât răul din calea afară de rău și răsplătește pe cei buni cu scopul de a face existența pe pământ rezonabiă.

5. UN TATĂ ÎȘI EDUCĂ COPIII. Un lemn pe jumătate atins de focul de sub cazan a căzut afară. Băiețelul a dorit să-l apuce și să-l arunce înapoi în foc. Înaite de a-l atinge s-a uitat la tatăl său: „De care parte să-l prind?” „De partea albă!” Un tată de familie responsabil este alături de copiii săi în nevoia lor de a ști. Dumnezeu a venit în întâmpinarea nevoi noastre de a ști să facem deosebire între lucruri dândune Legea. În Legea Domnului, în special în Cele zece porunci, avem abc-ul cunoașterii. Omul care vine în contact cu Cuvântul lui Dumnezeu este iluminat, pentru că spre deosebire de învățăturile lumii, Cuvântul lui Dumnezeu este Adevărul. Un ins care a beneficiat de educația Legii spune lui Dumnezeu: „Poruncile Tale mă fac mai înțelept decât vrăjmași mei, căci totdeauna le am cu mine. Sunt mai învățat decât toți învățătorii mei, căci mă gândesc la învățăturile Tale. Am mai multă pricepere decât bătrânii, căci păzesc poruncile Tale”. (Psalmul 119:98-100) Dumnezeu a avut grijă de educația noastră dândune revelația Cuvântului Său.

6. UN TATĂ OFERĂ LIBERTATE. Tuturora ne displac despoții. Cât de cumplită trebuie să fie viața într-o casă în care capul familiei este un tiran care controlează totul și decide în amănunt pentru fiecare. „Dragoste cu forța nu există”, ar spune cineva. Dacă lumea noastră nu arată în toate perfect, lucrul acesta se datorează faptului că Dumnezeu ne oferă libertatea de a decide pentru noi înșine. Iar libertatea vine la pachet cu riscul de a greși. Dar ce lume ar fi lumea în care Dumnezeu ar decide totul pentru fiecare? O tiranie absolută. Dar nu! Domnul Dumnezeu ne-a creat, ne asistă, ne educă și ne oferă libertatea de a alege între bine și rău. „Iată, îți pun azi înainte viața și binele, moartea și răul... Alege viața, ca să trăiești, tu și sămânța ta, ... ” (Deuteronom 30:15-20) Din nefericire de multe ori oamenii aleg rău, ca și Fiul risipitor.

7. UN TATĂ ESTE GENEROS. Cuvântul „Tată” este sinonim cu afecțiunea, empatia, generozitatea. Tocmai așa este Dumnezeu cu noi toți. Pilda fiului risipitor, rostită de Domnul Isus, zugrăvește minunat caracterul Tatălui nostru din ceruri. Pilda, înainte de a fi despre doi fii, unul risipitor și altul habotnic, este despre compasiunea unui Tată iubitor, gata mereu să ofere o nouă șansă la viață alături de El copiilor Săi. Dumnezeu așteaptă în uliță să se întoarcă acasă la El pe fiecare copil plecat departe în lume. Iar dacă risipitorul alege să se întoarcă la Dumnezeu, Acesta îl îmbrățișează cu drag fără ai reproșa ceva, îi schimbă prin Domnul Isus și Duhul Sfânt hainele murdare, îl așează la masa Lui și poruncește veselie spunând: „Să mâncăm și să ne veselim; căci acest fiu al meu era mort, și a înviat; era pierdut, și a fost găsit” (Luca 15:23-24)

Sfânta Scriptură ne încurajează să ne adresăm lui Dumnezeu numindu-L „Tată”. Se califică Dumnezeu prin ceea ce este și face în relație cu omul să fie numit Tată? ... Răspunsul este un DA categoric! Prin cele enumerate mai sus înțelegem că Domnul Dumnezeu este Tatăl nostru din ceruri, Tatăl nostru dintâi, Tatăl nostru mai mare, Tatăl nostru ultim, ... Tăticul nostru Cel veșnic binecuvântat, care a pus în noi duh de înfiere ce ne face să strigăm ”Ava”!